Prezentare

În anul 2009 Europa a comemorat 20 de ani de la căderea Cortinei de Fier şi a rememorat evenimentele atât de emoţionante şi de dramatice din acele zile.
Spre deosebire de celelalte ţări din blocul de Est, România a trebuit să plătească cu multe vieţi omeneşti redobândirea demnităţii naţionale, instaurarea democraţiei şi a libertăţii de opinie

Din anul 2007 România a aderat la Uniunea Europeană, dar pentru prima oară în ultimii 20 de ani ţara noastră are posibilitatea să amintească lumii întregi evenimentele din decembrie şi curajul de care cetăţenii acestei ţări au dat dovadă în faţa represiunii comuniste.
În acest moment considerăm că este timpul să ne întoarcem pentru o clipă la jertfa eroilor acelor zile şi să transformăm sacrificiul lor într-un motiv de mândrie, de sărbătorire şi de acceptare a trecutului pentru a putea merge mai departe cu capul sus.
Tinerii de astăzi trebuie să cunoască trecutul pentru a putea înţelege prezentul şi a construi viitorul.

Fundaţia pentru Pluralism în parteneriat cu Paul Cozighian Productions organizează un complex eveniment artistic care va avea loc chiar în seara zilei de 21 decembrie 2009 în Bucureşti, lângă Hotelul Intercontinental, în acelaşi loc şi la aceeaşi oră unde, în 1989, manifestanţii anticomunişti au ridicat o baricadă împotriva dictaturii.
Manifestarea presupune construirea unei scene exact pe locul baricadei din 1989, unde interpreţi români de talie internaţională vor participa la un spectacol, "omagiu al artelor" , adus jertfei celor ce şi-au dat viaţa pentru libertatea noastră.

Filmul "2112" realizat de Paul Cozighian în noaptea de 21 decembrie 1989 durează 30 de minute şi va fi prezentat publicului de producătorul şi regizorul Paul Cozighian, în avanpremieră, joi 10 decembrie la ora 19:00 la Casa de Cultură a Studenţilor Bucuresti (sala de spectacole, etaj II).
Publicul prezent la această manifestare va putea adresa întrebări autorului. Accesul este liber.

Partener media: radiobucuresti.ro

Publicat: 16 decembrie, 2009 Posted in: News

Paul Cozighian si Cocor MediaChannel rememoreaza momente istorice ale Revolutiei din 1989


După 20 de ani, Paul Cozighian revine în ţară şi prezintă în premieră secvenţe filmate pe 21 decembrie 1989.